Dan Pracsiu, 26 martie 2007

Concursul naţional de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi

(www.liis.ro/~moisil2007)

Jurnal de concurs

În perioada 23 – 25 martie 2007 a avut loc la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi a VII-a ediţie a concursului naţional de informatică, un concurs foarte puternic la care participă elevii calificaţi la etapa naţională a Olimpiadei de informatică, la care se adaugă o echipă de elevi din Republica Moldova.

Echipa

Echipa Vasluiului este formată din:

prof. Dan Pracsiu – team leader

Adina Blănaru – clasa a IX-a

Paul Prodan – clasa a X-a

Maricel Mihalcea – clasa a XII-a

Vineri, 23 martie

Ajungem la Iaşi vineri pe la ora 12,00. Primul lucru pe vrem să-l facem, chiar şi înainte să ne cazăm: poze. Ghinion: bateriile sunt descărcate! Trebuie să amânăm făcutul pozelor pentru a doua zi. Ne cazăm, plătim taxa de concurs, şi mergem puţin prin oraş. Nu trebuie încărcate doar bateriile aparatului foto, ci şi bateriile personale înainte de concurs! Mergem la o pizza. Regretăm imediat ca nu am ales McDonald’s.

Deschiderea oficială a concursului are loc la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi. Nu avem aparat foto... După câteva cuvântări mai mult sau mai puţin oficiale şi prezentarea echipelor participante, avem parte de un spectacol artistic. Patru elevi ai colegiului susţin un concert. Instrumentul la care cântă este fagotul. Piesele încântă publicul: Habaniera de Georges Biset, Eassy Winner de Scott Joplin (melodie care îmi aminteşte de coloana sonoră a documentarelor despre gangsterii anilor ‘30 gen Al Capone), Liber Tango de Pizola şi Introducere şi polcă de Arnold Fucick. Toată lumea aplaudă pentru că este muzică bună şi bine interpretată. Atrage atenţia în special cel mai înalt elev din cei patru virtuozi. Aflăm că este în clasa X-a şi că a rămas repetent un an datorită unor obiecte de cultură generală. Informaţia produce stupoare, dar nu comentăm.

Plecăm la căminul unde suntem cazaţi cu trei microbuze. În cel în care urc şofer este un domn care cred că a participat des la raliuri. Conduce cu mare viteză, trece milimetric pe lângă alte maşini şi când ajungem la destinaţie suntem claie peste grămadă. Unii nu mai pot sta în picioare de emoţie. Reţinem numărul şi culoarea microbuzului. Data următoare nu vom mai merge în microbuzul roşu!

Sâmbătă, 24 martie

Dimineaţa este mare agitaţie. Concursul începe la 9,00 şi durează 3 ore şi un sfert. În sfârşit avem aparat foto funcţional: bateriile s-au încărcat peste noapte. Fac repede poze celor 3 elevi ai noştri. Le urez baftă şi plec. Le spun că noi vom câştiga marele premiu. Aşa am visat. Îi las să-şi bată capul cu două probleme grele. Eu particip la o sesiune de comunicări ştiinţifice cu tema Învăţământul de informatică în contextul Uniunii Europene. Sesiunea debutează cu Noutăţi Microsoft în educaţie în prezentarea domnului Denis Sadler. Domnia sa prezintă Windows Vista – platformă pentru educaţie şi noul Office 2007. Este prima oară când văd noul sistem de operare al Microsoft, apar în el câteva noutăţi deosebit de interesante, chiar dacă cerinţele de resurse de sistem sunt destul de mari. Urmează domnul Radu Jugureanu de la SIVECO România (firma care a creat produsul AEL). Discursul domniei sale este deosebit şi se „învârte” în jurul cuvântului educaţie. Concepţii noi, idei interesante... norocul său că nu a cunoscut câţiva elevi de-ai mei! Remarc două citate pe care le-am şi notat: „Computers are not magic. Teachers are!” (Craig Barret, de la Intel Corporation, un om care, ne asigură domnul Jugureanu, când vorbeşte, preşedinţii de state iau notiţe!) şi „The best teachers may never “teach” anything at all. In contrast, they create vast environments in wich vast amounts of learning may take place” (S.I. Hayakawa, psiholog, profesor, senator USA).

Nu doresc să vă plictisesc cu prezentări lungi. Voi sări direct la finalul sesiunii de comunicări. O elevă de la Liceul de informatică Iaşi, care a studiat un an în Germania, ne prezintă câteva experienţe trăite acolo. Spicuiesc doar câteva date: un profesor nu predă o singură materie. De exemplu, profesorul de informatică predă şi matematică, şi sport (volei!) Eleva susţine că acest lucru apropie elevii de profesori. Profesorul de fizică organiza petreceri la iarbă verde, iar profesorul de matematică aducea elevilor pizza atunci când orele de matematică se prelungeau! Nu există conceptul de „chiul”. Erau elevi care lipseau, dar aceştia erau marginalizaţi şi priviţi rău de colegii lor. În plus, ruşinea cea mai mare pe care o puteau avea nişte părinţi era să primească acasă prin poştă de la şcoală un plic mare şi albastru, semn pentru părinţi (şi pentru toţi vecinii) că odrasla nu e serioasă! Nici conceptul de copiat nu există. Sunt elevi care copie, dar sunt dispreţuiţi de ceilalţi. Notele sunt între 1 şi 6 (1 este nota maximă). Dacă elevul are trei medii de 6 este repetent. Dar nu se prea întâmplă. Cel mai interesant lucru, care se petrece în Germania: dacă elevului i se pare că într-un an şcolar nu s-a pregătit suficient, cere să repete anul (se lasă singur repetent!). Elevii au o sală numai a lor, în care se pot relaxa şi profesorii nu au voie acolo. Pot bea suc, să asculte muzică, să discute cu colegii. Nu se fumează în şcoală. Nici profesorii, nici elevii nu au voie. De parcă la noi au! Am văzut şi carnetul de note al elevei. L-am şi fotografiat. Priviţi la secţiunea foto! Carnetul e mare cât un caiet şi e completat riguros. Am văzut o teză la matematică. Dificile subiecte. Cred că 90% din elevii şcolii noastre nu ar trece testul şi ar lua nota 6 (nota germană!). Şi materia, am remarcat, pare aceeaşi cu cea de la noi. Dar acolo elevii nu se plâng... Învăţământul se bazează foarte mult pe referate şi pe activitatea la clasă, nu pe lucrări de control. Se pare că acolo elevii nici nu concep să copie referatul de pe Internet, aşa cum se întâmplă la noi, asta îi descalifică. Cum vi se pare? Mie interesant!

Sesiunea durează cam mult şi când ies, concursul este deja încheiat. Elevii sunt cam morcoviţi. Se pare că nu au prea făcut. Nu-i nimic, au căpătat o experienţă pentru olimpiada naţională care e peste două săptămâni.

După-amiază merg cu ceilalţi profesori pe urmele lui Moisil... la degustări: Sauvignon, Fetească albă, Muscat, şampanie, rachiu de vişine, coniac din 1982... noroc că doar gust! E interesant, dar mai multe nu vă spun. Alcoolul nu e pentru elevi!

Seara mă reîntâlnesc cu elevii. Facem poze! Afişăm cu tupeu fularul galben-verde în faţa Liceului de informatică Iaşi. Peste drum, la 100 de metri e chiar stadionul Copou! Galben-verzii über alles!

Elevii au apoi program de distracţie la un club rezervat doar pentru ei (biliard, bowling...), iar profesorii merg şi ei la Hotel Unirea la etajul 13. Panorama Iaşilor e superbă, dar nu pot face poze: bliţul şi gemurile intră în conflict. Ajungem înapoi pe la ora 1,00 noaptea. Elevii nu s-au culcat. E noaptea lor. Informaticienii ştiu se pare să se distreze...

Duminică, 25 martie

Dimineaţa cam toată lumea sare peste micul dejun: a fost o noapte lungă! La ora 10,00 este festivitatea de premiere în aula Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi. Se ţin cuvântări, se aplaudă, se înmânează premii. Maricel cântă la pian şi toată lumea este încântată. Câştigăm o binemeritată menţiune la clasele 11-12 prin... pianistul nostru!

Ne luăm apoi rămas bun de la gazde, ne dăm întâlnire la ONI Cluj din aprilie şi ne întoarcem la liceu cu microbuzele ca să ne luăm lucrurile. Evităm microbuzul roşu... E timpul să plecăm acasă.